Creştinii îl sărbătoresc azi pe Sfântul Vasile. 60.000 de moldoveni poartă acest nume

Embed:

Creştinii marchează astăzi sărbătoarea Sfântului Vasile sau Anul nou pe stil vechi. Totodată, peste 60.000 de moldoveni îţi sărbătoresc astăzi Ziua Numelui.

Un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, va oficia liturghia de Sf. Vasile la Catedrala Naşterea Domnului. Tradiţional, la sfârşitul liturghiei, mitropolitul îi seamănă pe toţi cei prezenţi cu orez, grâu, bomboane şi bănuţi, ca sa aibă un an bogat.

Sfântul Vasile este considerat ocrotitor al săracilor şi bolnavilor. Potrivit datelor Întreprinderii de stat Registru, în Moldova aproape 59 de mii de bărbaţi sunt botezaţi Vasile, iar alţii 19 mii poartă prenumele Vasili. 9 mii de femei din Moldova poartă prenumele Vasilisa, iar altele 600 se numesc Vasiliţa.

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori şi cărturari renumiţi. La vârsta de 28 de ani îşi împarte averea celor săraci, după care se retrage la o mânăstire din Pont, unde duce o viaţă de asceză şi rugăciune.

În timpurile grele pentru Biserică, Sfântul Vasile a fost un apărător înflăcărat al credinţei ortodoxe. Prin post şi rugăciune neîncetată, el a obţinut harul clarviziunii şi puterea de a face minuni. Se spune că Sfântul Vasile a vindecat miraculos mulţi bolnavi, iar cea mai mare parte din viaţa sa a dedicat-o îndeosebi celor nevoiaşi, organizând azile, spitale şi case de reeducare a celor căzuţi moral.

Potrivit tradiţiei, în ajunul Anului Nou pe stil vechi şi a zilei Sfântului Vasile, în Moldova se merge cu "Pluguşorul", pentru a le ura gospodarilor din sate "La mulţi ani". În ziua Sfântului Vasile, se merge prin case cu "Sorcova" - un ram de pom fructifer împodobit. Gazdele sunt atinse cu acest ram şi li se urează de sănătate şi belşug.

Pe lângă tradiţiile păstrate de-a lungul anilor în care Sfântul Vasile este slăvit, astăzi numele Vasile este elogiat în mai multe cântece populare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu