Creştini, Crăciunul a sosit!

Embed:

Mii de creştini din Moldova, mai ales de la Nordul şi Sudul ţării, marchează, astăzi, Naşterea Mântuitorului pe stil nou. Sărbătoarea Crăciunului aminteşte de evenimentul care s-a întâmplat acum mai bine de două mii de ani. Astfel, potrivit sfintelor scripturi, Iisus Hristos s-a născut în cetatea Bethleemului, într-o iesle dintr-o peşteră săracă.

Mântuitorul s-a născut noaptea, în peşteră, şi a adus cu El lumină, a risipit întunericul. Tradiţia spune despre trei magi care au venit şi I s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Lui. Din Sfânta Scriptură aflăm că, în acele zile, mai mulţi înţelepţi au venit şi I s-au închinat. Micul Iisus a primit în dar aur, smirnă şi tămâie. Sărbătorii i se mai spune - Crăciunul.

Astfel, potrivit folclorului, Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla din casă în casă, însoţită de dreptul Iosif, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De Crăciun, din moşi-strămoşi, pe la casele gospodarilor umblă colindătorii pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.

În unele localităţi, este o veche tradiţie ca preotul să meargă cu icoana, binecuvântând casele şi creştinii. Tradiţia spune că de Crăciun se deschide cerul şi este văzut, de către cei buni, Dumnezeu stând cu sfinţii şi îngerii la masă. Se zice că un copil născut în această zi va fi norocos toată viaţa.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu