CREŞTEREA PRUNELOR, PROMOVATĂ! Festivalul Naţional al Prunei va fi sărbătorit anual

Embed:

 

Festivalul Naţional al Prunei ar putea fi organizat în ţara noastră anual în a treia duminica a lunii septembrie şi va fi considerat oficial o sărbătoare. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul Agriculturii şi contrasemnat de ministrul Economiei şi cel al Justiţiei. Potrivit autorităţilor, această ramură trebuie dezvoltată, iar organizarea unui asemenea eveniment va contribui la atingerea acestui scop.

Prunele sunt o carte de vizită a raionului Nisporeni, unde sunt peste 2.300 de hectare de livezi. Încă prin anii '90, Vasile Conicov din satul Cioreşti şi-a lansat o afacere cu aceste fructe. Împreună cu un alt fermier, deţine acum circa 45 de hectare de pruni.

"Am sădit prune, am lucrat la uscătorie de pruni a fabricii de conserve şi am prelungit mai departe, să creştem prune, să uscăm, să prelucrăm. În Rusia am trimis, în România, în Polonia - anul trecut. Anul trecut au fost din Ucraina cumpărători", a spus Vasile Conicov, agricultor.

Agricultorul are şi o uscătoare.

"Le dăm în cuptor, la temperatura de până la 70 de grade. La undeva de 30 de ore pruna este uscată. Punem în saci şi depozităm în acest depozit", a spus Vasile Conicov, agricultor.

Festivalul îi va ajuta să-şi promoveze producţia, spun agricultorii.

"La festival vor fi mulţi invitaţi de peste hotare. Vom putea lansa colaborări, să încheiem contracte", a spus Valeriu Mârza, agricultor.

Conducerea raionului susţine că ramura ar putea fi şi mai dezvoltată, dacă cei aproape 60 de agricultori locali vor forma o asociaţie.

"Aceste suprafeţe de prună se extind anual, în jur de 80-100 de hectare anual. Avem o speranţă şi o tendinţă şi în cadrul raionului nostru să creem o asociaţie a producătorilor de prune.ca producţia noastră să fie prezentabilă pe piaţa externă", a spus Serghei Sococol, vicepreşedintele raionului Nisporeni.

Anual, în Moldova, se produc în medie aproape 98 de mii de tone de prune de pe o suprafaţă de 19 mii de hectare.

"Prunele sunt nu doar gustoase, dar şi au proprietăţi unice pentru sănătate. Aceste fructe sunt bogate în vitaminele A şi C şi astfel, potrivit medicilor, previn mai multe boli şi întăresc imunitatea."

În fiecare an, agricultorii noştri exportă în jur de 35-37 de mii de tone preponderent, în Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina şi România.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu