Creştere FULMINANTĂ a preţurilor către sfârşitul primului semestru

Embed:

Preţurile produselor şi serviciilor au crescut simţitor în prima jumătate a acestui an, comparativ cu primul semestru din 2014. Datele Biroului Naţional de Statistică arată că, în lunile ianuarie - iunie 2014, inflaţia a fost de cinci la sută, iar în perioada similară a acestui an preţurile au crescut cu 8,3 la sută.

În prima lună de vară, cel mai mult s-a scumpit morcovul, cu peste 34 la sută, urmat de ceapă şi ouă – cu aproape 19 şi, respectiv, cu peste 13 la sută. Când este vorba despre micşorarea preţurilor, în top sunt legumele.

De exemplu, dovleceii s-au ieftinit, în iunie, cu peste 50 la sută, iar castraveţii şi varza, în medie, cu 30 la sută.  Dintre produsele nealimentare, în luna iunie, cel mai mult s-au majorat preţurile automobilelor, cu aproape trei la sută, urmate de medicamente - cu peste unu la sută. În perioada estivală s-au scumpit şi serviciile de transport aerian, în medie cu peste cinci la sută, dar şi serviciile de turism exterior, cu patru la sută.

Potrivit economiştilor, în a doua jumătate a acestui an, preţurile ar putea să fie influenţate de eventuala scumpire a energiei electrice.

Recent, cel mai mare distribuitor de curent a solicitat scumpirea acestuia cu 60 la sută.

 
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu