Cozi la intrările în regiunea transnistreană. Pseudogrănicerii cer asigurarea auto

Embed:

La intrarea în regiunea transnitreană din preajma satului Lunga, raionul Dubăsari, s-au format cozi de zeci de maşini. Şi asta pentru că începând de astăzi proprietarii automobilelor cu numere de înmatriculare, eliberate pe malul drept al Nistrului, pot ajunge în regiunea separatistă doar cu asigurarea de răspundere civilă auto.

"Zeci de maşini care aparţin persoanelor juridice stau în rând. Eu am intrat dimineaţa, am vrut să trec de acasă la Corjova, dar nu mi s-a permis până când nu o să am asigurarea la mână", a relatat consilierul corjovean Valeriu Miţul.

"Costă cam vreo 500 de lei moldoveneşti. Eu acum am intrat a doua oară pe teritoriul vămii, ei au văzut că tare multe maşini s-au adunat, persoane fizice şi juridice. Oamenii stau în rând să-şi cumpere asigurarea", a adaugat Miţul.

PUBLIKA.MD precizează că astăzi a intrat în vigoare decretul semnat de Evgheni Şevciuk în data de 30 ianuarie. Acesta prevede că proprietarii maşinilor cu numere de înmatriculare, eliberate pe malul drept al Nistrului, vor putea intra în regiunea transnistreană doar cu asigurarea de răspundere civilă auto.

Aşa-numita "carte verde" costă cinci dolari pentru 15 zile și 30 de dolari pentru un an. Ieri, vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, a solicitat administrației de la Tiraspol să suspende aplicarea cerinței.

Recent, Tiraspolul a anulat condiția prezentării unei invitații sau eliberarea permisului de intrare în stânga Nistrului pentru cetățenii străini. A fost prelungit cu până la 90 de zile și termenul de şedere temporară în regiune pentru locuitorii din dreapta Nistrului, cetăţenii ruşi, ucraineni, kazahi şi belaruşi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu