COVID-19: Aproape 300 de amenzi aplicate în parcurile din Bruxelles

''De acord să luăm aer, dar fiecare în cartierul său'', acest mesaj al autorităţilor belgiene se impune cu greu la Bruxelles, unde poliţia a întocmit duminică aproape 288 de procese verbale pentru încălcarea regulilor menite să combată răspândirea coronavirusului, transmite agerpres.ro.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în parcurile şi spaţiile verzi ale capitalei belgiene, unde, profitând de vremea frumoasă, unele persoane fie s-au îndepărtat prea mult de domiciliile lor, fie nu au respectat interdicţia privind adunările.

Guvernul belgian a decis măsuri de izolare a populaţiei pentru a încerca stoparea propagării rapide a coronavirusului. Conform regulilor adoptate, telemunca trebuie să devină obişnuită şi se interzice orice deplasare neesenţială atât în interiorul ţării cât şi dincolo de graniţe. Rămân permise activităţile sportive sau plimbările în aer liber, dar numai în grupuri restrânse, adică împreună ''cu un prieten sau familia, persoane care trăiesc sub acelaşi acoperiş''.

Numeroase parcuri din ţară au fost închise după afluenţa de oameni din weekend şi la fel s-ar putea întâmpla cu cele din Bruxelles în zilele următoare.

Belgia are luni confirmate 3.743 cazuri de COVID-19 şi 88 de decese, dar autorităţile sanitare admit că acest număr este sub cel real.
loading...

Lasă un comentariu