Cosovan, IPOTEZE ȘOCANTE: Neurotoxina cu care ar fi fost otrăvit Navalnîi, folosită şi împotriva unor personalităţi din Basarabia

Tentativa de asasinare a activistului rus de opoziţie Alexei Navalnîi cu ajutorul unei neurotoxine poartă semnătura Rusiei, care nu e la primul atac de acest gen, este de părere expertul în probleme de securitate Ghenadie Cosovan. El consideră că o astfel de substanţă neurotoxică a fost folosită şi împotriva unor personalităţi ale mişcării de eliberare naţională din Basarabia din anii 90.
"În opinia mea, acest noviciok poate fi numit stariciok, noi am uitat şi Republica Moldova nu a examinat în profunzime moartea suspectă a unor lideri ai mişcării naţionale patriotice din Basarabia, Nicolae Costin, Ion Vataman, Ion Istrati, Leonida Lari, practic aceste personalităţi au murit în urma aceleiaşi diagnoze medicale şi eu socot că urmele noviciokului sunt şi în alte state post-sovietice", a declarat Cosovan.
Ghenadie Cosovan susţine că noviciokul nu este o substanţă care poate fi obţinută sau procurată uşor, ceea ce demonstrează implicarea la cel mai înalt nivel în aprobarea folosirii acestei neurotoxine.
"Aceste substanţe, noviciok, nu pot fi obţinute în condiţii rudimentare de către diletanţi, ele sunt create în laboratoare secrete ale serviciilor speciale ruseşti. Aceste omoruri sunt comise la comanda serviciilor secrete cu permisiunea conducerii de vârf a Rusiei ori fără", a precizat expertul în probleme de securitate.