Coşmarul migraţiei. Mii de fete din Nigeria, vândute ca sclave sexuale în Italia

Una dintre tristele realități ale migrației - tinere care ajung în lumea mult visată sfârșesc prin a fi exploatate de traficanții de carne vie. Este și cazul a mii de fete din Nigeria vândute ca sclave sexuale în Italia după călătoria traumatizantă pe apele Mediteranei. Unele dintre ele au avut curajul să vorbească și chiar să declanșeze o întreagă campanie de conștientizare, scrie tvr.ro.

De cele mai multe ori, victimele traficanților vin cu un număr de telefon în buzunar. Li se spune încă de la plecarea din Nigeria că vor fi ajutate. Când sună acolo, vine într-adevăr o persoană care le scoate din centrul de migranți, dar numai pentru a le trimite la produs, pe străzi.

Blessing Okoedion, imigrantă nigeriană, fosta prostituată: "Mi-a spus că am datorii la el şi că trebuie să îi achit 65.000 de euro. (…) Se schimbase la faţă. Abia atunci am înţeles că am căzut în mâinile traficanţilor".

Blessing, care a scris și o carte despre trista ei poveste, este una dintre cele 250 de migrante salvate din mâinile proxenetilor italieni și plasate în programe de protecția martorilor.

În Peninsulă au ajuns anul acesta peste 5.000 de femei din Nigeria. 80% dintre ele sunt victime potențiale ale traficanților. Sunt din ce în ce mai multe și din ce în ce mai tinere.

Flavio Di Giacomo, purtător de cuvânt Organizația Internațională pentru Migrație: "Unele fete, de exemplu, sunt atât de tinere încât nici nu ştiu ce înseamnă sexul, aşa că atunci când le atragem atenţia asupra riscului de a fi exploatate sexual, nu prea îşi dau seama despre ce e vorba".

Potrivit mărturiilor, înainte de a pleca de acasă, tinerele nigeriene trec printr-un fel de ceremonie voodoo - în Nigeria se numește ritual "juju" - în care li se taie o șuviță de păr și o unghie.

Li se spune că s-au făcut vrăji, că dacă nu-și ascultă exploatatorii vor muri și, dacă nu-și vor achita datoriile, familiile lor vor păți ceva rău.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu