COŞELEV, MAI BUN CA DE GEA. Moldoveanul se află pe locul 11 în topul portarilor UEFA

Embed:

Portarul echipei naţionale a Republicii Moldova, Alexei Coşelev, este mai bun decât spaniolul David De Gea şi portughezul Rui Patricio.

Chiar dacă "tricolorii" au pierdut primele două meciuri din preliminariile pentru Euro-2020, prestaţia lui Coşelev a fost remarcată de UEFA.

În clasamentul forului european de fotbal, moldoveanul se află pe locul 11 printre portarii echipelor naţionale.

Coşelev a reuşit câte 6 parade în meciurile cu reprezentativele Franţei şi Turciei, iar în partida de la Eskişehir a apărat un penalty.

În clasamentul general al jucătorilor, Coşelev este unul din fotbaliştii cu cea mai bună ascensiune. Înaintea meciului cu naţionala Franţei, el se afla pe locul 294, iar după partida din Turcia a urcat pe locul 61.

Coşelev este mai bine clasat decât alţi colegi de la prima reprezentativă Radu Gînsari, care se află pe locul 269 şi Cătălin Carp, care este pe locul 397.

Liderul topului celor mai buni jucători din Europa este francezul Antoine Griezmann. În clasamentul portarilor, conduce olandezul Jasper Cillessen.

Până acum, Alexei Coşelev a jucat 12 meciuri pentru echipa naţională, iar în 6 nu a încasat gol.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu