Corpul neînsufleţit al lui Dumitru Matcovschi va fi dus astăzi la Academia de Ştiinţe a Moldovei. Ce spun colegii de breaslă

Embed:

Corpul neînsufleţit al lui Dumitru Matcovschi va fi adus astăzi la Academia de Ştiinţe a Moldovei, pentru ca reprezentanţii mediului academic să-şi ia rămas bun de la marele scriitor. Ulterior, sicriul va fi transportat în satul natal al maestrului, Vadul-Raşcov, acolo unde va fi înmormântat. Moartea lui Matcovschi i-a îndurerat pe colegii de breaslă.

"Este o pierdere foarte mare nu numai pentru mine personal. Mi-a fost coleg şi prieten, dar este o pierdere pentru întreg neamul nostru românesc. Dumitru Matcovschi a fost o personalitate deosebită. A fost un om cu coloană verticală", a menţionat scriitorul Vlad Zbârcoig.

"Dumitru Matcovschi a fost unul dintre cei mai înflăcăraţi luptători pentru eliberarea naţională. A fost unul dintre cei mai îndârjiţi împotriva dictaturii comuniste", a declarat scriitorul Titus Ştirbu.

"Este un fel de nănaş literar al meu. Pe urmă este un foarte bun poet, prozator, dramaturg, lucrările căruia au fost întotdeauna pe masa mea de scris, de citit", a spus scriitorul Nicolae Rusu.

Născut pe 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Râşcov din judeţul Soroca, Dumitru Matcovschi a devenit, peste ani, unul dintre cei mai mari poeţi ai Republicii Moldova. A fost recunoscut de critica literară drept simbol al mişcării al renaşterii naţionale din Basarabia. Pe 17 mai 1989, poetul a suferit un grav accident rutier, în urma căruia a scăpat cu viaţă în mod miraculos, după şase luni de comă, urmate de peste 20 de intervenţii chirurgicale. După o lungă perioadă de recuperare la Chişinău, Moscova şi Bucureşti, a revenit în rândul luptătorilor pentru eliberarea naţională.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu