Coronavirusul a bagat în carantină o navă de croazieră, în Japonia. Peste trei mii de persoane, izolate la bord (VIDEO)

Embed:

Alertă maximă în Japonia. Din cauza coronavirusului, nava de croazieră ”Diamond Princess” cu 3.711 de persoane la bord, a intrat în carantină, lângă Tokyo.

Această măsură extremă a fost luată de către autoritățile nipone, după ce un pasager care a debarcat după această navă în Hong Kong a fost depistat cu noul coronavirus, notează AFP.

Astfel, pentru a verifica dacă și alte persoane prezintă simtomele infecției cu noul coronavirus, mai mulți „ofiţeri de carantină” au urcat la bordul lui ”Diamond Princess”, navă de croazieră a companiei americane Princess Cruises (grupul Carnival Corp), pentru a verifica starea de sănătate a 2.666 de pasageri şi 1.045 de membri ai echipajului, scrie libertatea.ro.

Aceste măsuri au fost decise după teste pozitive cu virusul ucigaş la un pasager în vârstă de 80 de ani, care a debarcat la Hong Kong la 25 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshihide Suga, a anunţat luni că nava, sosită în portul Yokohama (la vest de Tokyo) cu o zi înainte de termen, va fi plasată în carantină, notează Agerpres.

Nava a fost plasată încă de sâmbătă în carantină la Naha, pe insula sudică japoneză Okinawa, însă o a doua carantină a fost organizată după ce o infectare cu coronavirus a fost confirmată la un octogenar care debarcase la Hong Kong.

Japonia a înregistrat pe teritoriul său 20 de cazuri de persoane infectate, dintre care patru fără simptome, potrivit celor mai recente date difuzate luni de Ministerul Sănătăţii nipon.

loading...

Lasă un comentariu