CORONAVIRUS în lume: Marea Britanie a implementat măsuri drastice de protecție, iar SUA transformă două nave în spitale

Embed:

Pentru a doua zi consecutiv, China nu mai înregistrează cazuri noi de coronavirus la nivel local, ci doar importate. Numărul total al îmbolnăvirilor este de aproape 81 de mii. Între timp, în Marea Britanie în sfârșit se iau măsuri drastice. S-au închis școlile, barurile și restaurantele, în jur de 40 de stații de metrou din Londra, iar numărul autobuzelor a fost redus. Premierul Boris Johnson a făcut apel la oameni să rămână în case şi să facă teste.

”Oamenii de știință din Marea Britanie vor începe testele unui vaccin în termen de o lună”, a declarat premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

Imunizarea colectivă, la care s-a gândit inițial Johnson, ar fi însemnat expunerea oamenilor la coronavirus pentru a dezvolta anticorpi. Astfel, pot deveni rezistenți la boală doar cei care sunt mai puternici. L-a făcut să se răzgândească însă un studiu medical, care arată că această strategie s-ar solda cu cel puțin 250 de mii de decese.  

Isteria provocată de COVID-19 și-a făcut loc și în Statele Unite, unde sunt peste 14 mii de îmbolnăviri și 217 de decese cauzate de virus. La ordinul lui Donald Trump, două nave ale Marinei Americane vor fi transformate în spitale. Totodată, guvernatorul Californiei a plasat în carantină 40 de milioane de oameni, în timp ce primarul din New York a avertizat că orașul dispune de echipament sanitar și chirurgical doar pentru câteva săptămâni.

”Este una dintre cele mai majore stări de urgență emisă vreodată. Singura soluție pentru a suplini rezervele spitalelor este mobilizarea totală a armatei Statelor Unite”, a afirmat primarul din New York, Bill De Blasio.

Alte state continuă să-și închidă granițele, printre ultimele fiind Brazilia și Argentina, în timp ce autoproclamata republică turcă a Ciprului de Nord a reprogramat alegerile prezidențiale de săptămâna viitoare pentru luna octombrie.

Pandemia a anulat Festivalul de Film de la Cannes, dar și reuniunea liderilor G7 la Camp Davis. Donald Trump a anunțat că summitul se va desfășura în format online. De asemenea, NASA, a fost nevoită să anuleze expediția astronauților pe Lună.

loading...

Lasă un comentariu