Coroane de flori şi lumânări în memoria celor care şi-au pierdut viaţa la Cernobîl

Embed:

În Ucraina, supravieţuitorii catastrofei nucleare, dar şi rudelele celor care şi-au pierdut viaţa la Cernobîl, au participat, în această noapte, la o slujbă de pomenire. În acest fel, oamenii au cinstit memoria celor morţi.

"Suntem martorii unui eveniment marcant de transformare a sarcofagului reactorului într-un sistem ecologic sigur, şi anume construcţia unui nou înveliş. Această construcţie nu poate fi comparată cu nimic în lume", a declarat preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici. 

La Slavutici, un orăşel situat la 50 de kilometri de centrală atomoelectrică, sute de oameni au depus coroane de flori şi au aprins lumânări în faţa unui monument ridicat în memoria celor decedaţi. Exact la ora producerii exploziei la reactorul numărul 4 al centralei, oamenii au ţinut un minut de reculegere.

Cei prezenţi la ceremonie spun că suferă încă de pe urma dezastrului şi se simt marginalizaţi.

"Cei pe care îi comemorăm astăzi au plătit cu propriile vieţi. Sper să nu mai aibă loc vreun asemenea eveniment tragic", a menţionat Vladimir Şerbina, muncitor al Centralei de la Cernobâl.

Chiar dacă centrala a fost închisă în 2000, ea reprezintă în continuare o ameninţare. Asta pentru că sarcofagul care acoperă 200 de tone de magmă radioactivă, compusă din combustibil nuclear, s-a fisurat. Preşedintele ucrainean, Victor Ianukovici, va participa astăzi la inaugurarea construcţiei unui nou sarcofag, care va costa peste un milion de euro.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu