Corman, despre sancţionarea deputaţilor care vorbesc necenzurat şi apelează la pumni: Nu vom turna benzină pe foc

Embed:

Preşedintele Legislativului, Igor Corman, recunoaşte că există carenţe privind Regulamentul Parlamentului. Invitat la emisiunea Fabrika, speakerul a spus că îşi doreşte ca noul proiect al Regulamentului să fie pus în dezbatere în luna octombrie din sesiunea de toamnă-iarnă a şedinţelor în plen.

"Avem carenţe la acest capitol. Dacă un deputat are un comportament neadecvat, conform actualului Regulament, eu pot pune la vot eliminarea lui din sală. Dar nu are sens să o fac. Toţi deputaţii au imunitate şi nu funcţionează mecanismul. Nu poţi să ai anumite pârghii, dar nici nu ar trebui să ajungi la aceste pârghii, nu este normal. În astfel de situaţii când unii recurg la acţiuni din cele pe care le-am avut de blocat tribuna şi de făcut scandaluri, dacă mai torni benzină pe foc, nu faci bine. Putem apela la cuvânt pentru a schimba situaţia", a declarat Corman.

Totodată, avocatul Tudor Cârnaţ susţine că deputaţii care vorbesc cuvinte necenzurate trebuie sancţionaţi. "De multe ori, deputaţii îşi permit cuvinte jignitoare în cadrul luărilor de cuvânt. Ştim că Regulamentul Parlamentului dă posibilitate şefului Legislativului ca să iniţieze şi procedura de sancţionare, cu avertizări, eliberarea din sală a deputaţilor. Însă, dumneavoastră sub aspectul diplomaţiei nu aplicaţi direct sancţiuni pentru deputaţii care au încălcat Regulamentul", a precizat Cârnaţ.

Publika.md aminteşte că în cadrul ultimelor şedinţe ale Parlamentului nu au lipsit incidentele mai puţin plăcute. Astfel, legislatorii de la Chişinău au fost la un pas de bătaie generală. Şi în această sesiune protagoniştii celor mai multe scandaluri din Parlament au fost comuniştii. În momentele de criză de argumente, aleşii poporului deseori au recurs la ofense împărţite cu nemiluita. 

Regulamentul Parlamentului nu stabileşte sancţiuni pentru deputaţi în astfel de situaţii. Singura pedeapsă care le poate fi aplicată este eliminarea din sală.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu