Copiii străzii, în atenția autorităților de la Chișinău

Peste câţiva ani copiii străzii vor putea fi adăpostiţi într-un centru specializat, care urmează să fie construit la Chişinău.

Decizia a fost luată de autorităţi, după ce, săptămâna trecută, trei adolescenţi ar fi omorât un om fără adăpost, iar alţi patru minori au fost reţinuţi de poliţişti, pentru că se drogau într-un hotel părăsit din Capitală. Așadar, Primăria Chişinău intenţionează să doteze cu mobilă şi să creeze condiţiile necesare pentru întreţinerea copiilor la centrul de plasament temporar "Vatra".

Decizia a fost luată în urma unei şedinţe, la care au participat reprezentanţii din Primărie şi câteva ministere. Ei susţin că angajaţii centrului "Vatra" nu reuşesc să-i reeduce.

"În acest centru nu avem pedagogi care să se ocupe cu aceşti minori. Nu avem mobilier, pentru ca minorii plasati sunt agresivi şi au stricat tot mobilierul", a afirmat şefa Direcţiei municipale pentru protecţia copilului, Rodica Terehovschi.

Administraţia centrului spune că duce lipsă de cadre. Cei zece angajaţi reuşesc cu greu să facă faţă numărului mare de copii aduşi. Recent, unul dintre dascăli ar fi fost maltratat de  câţiva adolescenţi.

"Un profesor săptămâna trecută a primit bătaie. I-au luat îmcălţămintea, acesta a plecat desculţ acasă. Da, e periculos. Suntem în situaţia în care ştii că vii dar nu ştii dacă mai ajungi acasă. Cred ca ar fi cazul sa fie un politist", a menționat managerul centrului de plasament "Vatra", Tamara Pisarenco.

Centrul "Vatra" are, în acest moment, doar cinci camere libere, unde pot fi găzduiţi până la 20 de copii. Poliţiştii spun, însă, că adolescenţii aduşi aici nu se reţin prea mult. După ce oamenii legii pleacă, ei revin în stradă.

"Şi-a pus sticla la gât ca să se taie, nu puteam intra, am chemat Serviciul Situaţiilor Excepţionale. Am deschis până la urmă, a fost totul bine, dar asta a durat până la ora 12:00 de noapte. A fost pusă usă nouă."

Psihologul centrului recunoaşte că este dificil de lucrat cu aceşti copii.

"Ei vin, sunt foarte agresivi, până se adaptează. Pentru a învăţa o deprindere nouă sau un obicei nou este nevoie de 30 de zile. Ca să se schimbe ei au nevoie şi de medici nu doar consiliere psihologică",a afirmat psihologul centrului de plasament "Vatra", Serghei Plotnic.

Potrivit datelor poliţiei, în prezent, pe străzile din Chişinău rătăcesc aproximativ 120 de copii. 70 la sută dintre ei sunt veniți de la sate.

PUBLIKA.MD precizează, că ruinele hotelului "Naţional" au devenit loc de adăpost pentru câţiva zeci de copii. După difuzarea unui reportaj televizat, aceşti copii au intrat în atenţia publicului şi instituţiile responsabile au început să întreprindă măsuri pentru soluţionarea problemelor copiilor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu