Conturile mai multor companii de la Tiraspol au fost blocate

Embed:

Conturile mai multor companii din stânga Nistrului de la diferite bănci licențiate la Chişinău au fost blocate. BNM explică această decizie prin faptul că deținătorii de credite nu s-au conformat unei legi care a intrat în vigoare în 2018.

Mai exact, este vorba despre reguli mai dure de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.

În acelaşi timp, Banca Naţională spune că sunt și agenți economici din dreapta Nistrului care au conturile blocate.

BNM precizează că agenţilor economici din regiunea transnistreană li s-a dat şi un termen de adaptare la noile rigori legislative însă aceştia nu l-au respectat.

Presa de la Tiraspol scrie că în acest condiţii companiile vizate şi-au suspendat activitatea pentru o perioadă, deoarece nu pot cumpăra mărfuri şi nici efectua transferuri către partenerii străini.

Aceeaşi sursă mai arată că, la începutul verii, agenţii economici au primit cereri de a-şi închide conturile în băncile de la Chişinău, fără explicaţii de ce trebuie să o facă. În prezent, aproape 400 de întreprinderi din regiunea transnistreană au depozite bancare în băncile licențiate în Capitală.

Presa din stânga Nistrului scrie că printre companiile care au conturile blocate sunt unele dintre cele mai mari firme din regiunea transnistreană, cum ar fi Uzina Metalurgică de la Râbnița, dar şi întreprinderile "Moldavizolit"și "Moldavkabeli".

Lasă un comentariu