CONTRABANDĂ DE PROPORŢII cu miez de nucă. Două persoane au fost reţinute

Embed:

Contrabandă cu miez de nucă în valoare de un milion şi jumătate de dolari. Procurorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au reţinut două persoane, care ar fi intenționat să scoată din ţară 300 de tone de miez, care se aflau în depozitul unui agent economic.

Potrivit anchetatorilor, omul de afaceri colecta marfa de la persoane fizice din ţara noastră şi urma să o exporte în Uniunea Europeană. Doar că suspecţii nu a putut prezenta actele de provenienţă a mărfii.

Totodată, mai mulţi oameni interogaţi în cadrul cauzei penale, de la care se presupune că ar fi fost cumpărat miezul de nucă, spun că acest lucru nu s-a întâmplat. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă până la 10 ani de închisoare.

"Cantitățile exportate erau foarte mari, defapt posibil chiar depășesc capacitatea de procedure a miezului de nucă pe întreaga țără, deci bănuim că ele inițial sunt introduse prin contrabandă, iar ulterior în baza acestor acte de achiziție false, sunt exportate, atribuinu-le originea din Republica Moldova", a declarat procurorul PCCOCS, Vitalie Roşior.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu