CONTRABANDĂ: A pregătit ţigări pentru România, dar i-au fost CONFISCATE la Cahul (FOTO/VIDEO)

Polițiștii din cadrul Serviciul investigare fraude economice au confiscat 7.530 de pachete de ţigări, care urmau să fie transportate prin contrabandă în România.

La 15 februarie, polițiștii au oprit în trafic, în orașul Cahul, în drum spre postul vamal Cahul-Oancea, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani. În timpul controlului, șoferul a refuzat verificarea mașinii, astfel, fiind înaintat demers în adresa Judecătoriei Cahul pentru autorizarea efectuării percheziţiei. Drept urmare s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport la Inspectoratul de Poliţie din Cahul.

În urma efectuării unui control amănunțit asupra vehiculului, a fost descoperită, în locuri special amenajate, în secţia marfară, între podeaua decorativă de plastic şi podeaua mijlocului de transport, la fel şi în spaţiul dintre partea exterioară şi interioară a aripilor din spate, o cantitate de 150.600 de ţigarete cu marca de acciză de stat a RM, în valoare de circa 49.000 de lei.

În acest caz, șoferul riscă o amendă de 3.000 de lei și confiscarea țigaretelor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu