Constituţionalistul Nicolae Osmochescu comentează decizia Înaltei Curţi

Embed:

Hotărîrea Curții a fost catalogată drept una corectă de fostul judecător al CCM Nicolae Osmochescu. 

În opinia expertului, atît timp cît nu a fost aleasă conducerea Legislativului, nu a fost format Biroul permanent și comisiile permanente, inițierea procedurii de desemnare a premierului nu poate avea loc, scrie noi.md.

"Nu e corect și nu este logic să înaintezi o candidatură la funcția de premier atît timp că nu sînt formate organele de lucru ale Parlamentului, care au dreptul de a decide. În prezent, avem un grup de 101 de deputați aleși care nu activează în regim obișnuit. Totodată, nu au fost formate comisiile permanente de specialitate care trebuie să dea aviz atît la propunerea unei candidaturi pentru funcția de premier, cît și la programul de guvernare al acestui candidat”, a comentat Osmochescu.

Juristul a mai făcut şi referire la articolul 85 din Constituție, care prevede dizolvarea Parlamentului în cazul blocării activității legislative timp de trei luni consecutiv.

"Articolul 85 prevede expres că în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, președintele dizolvă Parlamentul și anunță alegeri anticipate. Niciun fel de interpretări în acest caz nu pot fi", a conchis Osmochescu.

"Imposibilitatea întrunirii Parlamentului din cauza lipsei organului care îl convoacă presupune imposibilitatea Președintelui Republicii Moldova de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru. Lipsa întrunirii Parlamentului în ședință plenară pentru examinarea chestiunii investiturii Guvernului atunci cînd există organele de conducere ale Legislativului echivalează cu respingerea solicitării de investitură", a declarat Președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi. 


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu