Consiliul Ministerial al OSCE a adoptat o declaraţie cu privire la regiunea transnistreană

Consiliul Ministerial al OSCE, care s-a desfășurat, în perioada 3 și 4 decembrie, la Belgrad, a adoptat o Declarație cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul 5+2.

Textul a fost elaborat de către reprezentanții Serbiei, care deţine în acest an președinția în exercițiu a OSCE, precum şi ai Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene și Republicii Moldova.

La procesul de negociere a Declarației a participat viceprim-ministrul în exercițiu, Victor Osipov.

Potrivit textului declaraţiei, reglementarea transnistreană rămâne o prioritate pe agenda OSCE, iar țările membre reiterează necesitatea de a obține o soluționare cuprinzătoare și pașnică a conflictului, având la bază suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și un statut special pentru Transnistria, care va garanta pe deplin drepturile politice, economice și sociale ale populației.

În Declarație se subliniază necesitatea de a avansa activitatea Conferinței permanente pe problemele politice în cadrul negocierile pentru reglementarea transnistreană în formatul 5+2. În context, se solicită ca părțile să se angajeze în proces fără întrerupere și cu Reprezentanți politici cu puteri depline.

Statele participante ale OSCE au reconfirmat importanța consolidării încrederii între cele două maluri ale Nistrului şi au salutat exemplele pozitive de pe parcursul anului curent, precum întâlnirile la nivel de lideri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu