Consilierul Partidul Nostru, Elena Grițco INTIMIDEAZĂ în public echipa TVN Bălţi: Jurnaliştii le încalcă ZONA DE CONFORT

Vicepreședintele formațiunii Partidul Nostru, consilierul din Bălți, Elena Grițco, a intimidat în public echipa postului de televiziune TVN Bălţi. Aceasta a făcut presiuni asupra jurnaliștilor chiar în timpul ședinței forului local.

Elena Grițo s-a simțit deranjată de prezenţa echipei, în special atunci când cameramanul filma în spatele ei. Deşi operatorii de la alte posturi de televiziune au făcut imagini din locul respectiv, Griţco a reacţionat agresiv doar în cazul cameramanului de la TVN Bălţi.

 

"Dumneavoastră încălcați zona de confort și confidențială a consilierilor. Vă rog să coborâți cu camera de pe scări, priviți ce spaţiu aveți, așa că puteți filma de acolo", a spus Elena Griţco, consilier al formaţiunii Partidul Nostru.

Consilierul Alexandru Usatâi a încercat să-i explice Elenei Grițco că nu are dreptate şi că activitatea presei în timpul ședințelor Consiliului municipal Bălți nu este reglementată în niciun fel, iar pe parcursul anilor, nimeni nu a venit cu restricții de acest gen.

"E ridicol să abordăm această chestiune. Propuneți să facem ședințe închise? Haideți să stabilim concret care e "zona de confort", "zona de disconfort", distanța în metri, centimetri", a spus Alexandr Usatâi, consilier PSRM.

Postul TV Nord condamnă declarațiile Elenei Grițco, considerându-le drept tentative de limitare a activității presei în sala de ședințe a Consiliului Municipal, dar și un act de presiune asupra jurnaliștilor.

Nu este pentru prima dată când membrii formațiunii Partidul Nostru întreprind acțiuni de intimidare a reprezentanților TVN. Acum câteva luni, un activist al acestui partid a amenințat un jurnalist chiar cu răfuială fizică.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu