Consilierul american pentru securitate naţională, John Bolton: Este momentul ca Serbia şi Kosovo să ajungă la un acord

Consilierul american pentru securitate naţională, John Bolton, a declarat marţi că "este momentul ca Serbia şi Kosovo să ajungă la un acord'', declaraţie făcută după o întrevedere avută la Casa Albă cu preşedintele kosovar Hashim Thaci, scrie agerpres.ro.

"Statele Unite sunt pregătite să ajute ambele părţi să realizeze acest obiectiv istoric", a scris Bolton într-un mesaj postat pe Twitter.

Preşedintele Kosovo Hashim Thaci şi-a exprimat, de asemenea, optimismul după întrevedere şi i-a mulţumit responsabilului american pentru "sprijinul deplin pe care îl are Kosovo în cadrul administraţiei sale".

"Am convenit că există o şansă istorică de dialog pentru ambele ţări care nu ar trebui ratată", a spus Thaci, adăugând că acest lucru va ajuta la eforturile fostei provincii sârbe de a adera la NATO, ONU şi UE.

Întâlnirea a survenit la o zi după ce Thaci s-a întâlnit cu secretarul de stat american Mike Pompeo, care a încurajat Kosovo să "profite de această oportunitatea unică de a ajunge la o înţelegere istorică globală cuprinzătoare cu Serbia", în cadrul unui proces de dialog facilitat de UE, a declarat purtătorul de cuvânt Heather Nauert.

Pompeo a cerut de asemenea Pristinei să anuleze taxele vamale aplicate la importurile din Serbia săptămâna trecută, ca răspuns la campania acestei ţări de a menţine Kosovo în afara Interpol. Kosovo a crescut miercurea trecută cu 100% taxele vamale aplicate produselor sârbeşti, a doua zi după ce a ratat din nou aderarea la organizaţia internaţională de poliţie Interpol din cauza "campaniei feroce" a Serbiei, notează AFP.

"Normalizarea relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia este singura cale clară pentru a înlesni integrarea ambelor ţări în comunitatea statelor occidentale", se arată într-un comunicat.

Kosovo, cu o populaţie majoritar albaneză, aproximativ 90%, şi-a declarat unilateral independenţa de Serbia în 2008. Independenţa Kosovo a fost recunoscută de mari puteri occidentale, dar nu şi de Serbia, care continuă să revendice suveranitatea asupra regiunii.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu