Conservatorii Angelei Merkel şi social-democraţii lui Martin Schulz încep negocierile privind formarea noii coaliţii

Blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) al cancelarului german Angela Merkel şi Partidul Social Democrat (SPD) al lui Martin Schulz au căzut de acord joi, la o întâlnire cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, să înceapă discuţii exploratorii privind formarea unei noi mari coaliţii, a relatat vineri cotidianul german Bild, citat de Reuters.

Cotidianul german a informat că participanţii - Merkel, aliatul ei bavarez, Horst Seehofer, şi Schulz - au discutat mai multe opţiuni de formare a guvernului - de la formarea unei mari coaliţii, alcătuirea unui guvern minoritar sub conducerea lui Merkel şi până la organizarea de noi alegeri.

Însă în cele din urmă au căzut de acord să înceapă negocieri pentru o reeditare a "marii coaliţii" conservatoare, potrivit jurnalul.ro.

Blocul conservator a guvernat împreună cu SPD într-o 'mare coaliţie' începând din 2013, însă după alegerile din septembrie acest an social-democraţii, care au înregistrat cel mai slab scor electoral din perioada postbelică, au anunţat că trec în opoziţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu