"Consecinţele ar putea fi GRAVE". Îngrijorarea lui Eugen Carpov după întâlnirea cu Nina Ştanski (VIDEO)

Embed:

Chişinăul îi solicită Tiraspolului să renunţă la acţiunile pe care acesta le întreprinde împotriva fermierilor din raionul Dubăsari. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, după întrevederea cu reprezentantul politic al Tiraspolului Nina Ştanski. 

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Nina Ştanski, a explicat aceasta decizie a Tiraspolului prin faptul că în regiunea transnistreană nu există noţiunea de "proprietate privată"Potrivit ei, din acest motiv, fermierii trebuie să arendeze propriile pământuri de la autorităţile autoproclamate din Dubăsari.

La rândul său, vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov a precizat că aceasta condiţie a Tiraspolului este inadmisibilă. Despre aceasta situaţie au fost anunţaţi şi partenerii din cadrul formatului "5+2". Potrivit lui Carpov, pentru un dialog constructiv Tiraspolul trebuie să renunţe la acţiunile întreprinse în mod unilateral.

Vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov a declarat că Tiraspolul nu respectă înţelegerile convenite anterior între părţi: "Noi am scris tututor participanţilor în formatul "5+2" mesaje în care am atras atenţia asupra consecinţelor, consecinţele ar putea fi grave. Cu siguranţa aceste acţiuni unilaterale nu pot să permită să avem abordare pozitivă asupra altor subiecte".

Reprezentantul politic al Tiraspolului a spus că autortăţile din regiune insistă că femierii din Dubăsari să-şi arendeze propriile terenuri agricole de la autorităţile din regiune: "Este vorba despre un femier, care nu a vrut să depună o cerere pentru prelucrarea pământului. Sunt femierii, care nu au vrut să facă acest lucru, pentru că ei cred că au dreptul neexistent în regiunea transnistreană şi anume dreptul la proprietatea asupra acestor pământuri. De ce ei cred că au dreptul la pământul din stânga Nistrului, eu nu ştiu!"

Fermierii din Cocieri spun că nu este vorba despre un incident întâmplător, ci despre un plan pus bine la punct. O treime de teren cu suprafaţa de aproape 300 de hectare a fost deja prelucrată. Joia trecută, un tractor cu numere de înmatriculare transnistrene a început lucrările agricole pe un lot ce aparține fermierilor din satul Cocieri.

Cazurile de prelucrare a terenurilor sunt anchetate de poliţiştii din raionul Dubăsari. Aceştia susţin că sunt împiedicaţi de miliţia transnistreană. Dosarul a fost remis Procuraturii acestui raion.

Accesul fermierilor din Dubăsari la propriile terenuri agricole a fost blocat de Tiraspol în luna martie a acestui an. Oamenii au fost obligaţi să-şi treacă pământurile în proprietatea autorităţilor separatiste şi să plătească impozite pentru ele.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu