Confruntări violente la Kiev. Cel puţin 40 de oameni au fost răniţi (VIDEO)

Embed:

Cel puţin 40 de oameni au fost răniţi după ce manifestanţii s-au confruntat cu reprezentanţii forţelor de ordine în Piaţa Independenţei din Kiev. Peste 30 de oameni au fost reţinuţi, însă majoritatea au fost eliberaţi la scurt timp. Ambasadorul Statelor Unite la Kiev a condamnat violenţele din capitala ţării.

Oamenii au ieşit în stradă pentru a zecea zi consecutiv şi au cerut demisia preşedintelui Ucrainei. Asta după ce Viktor Ianukovici a decis să nu mai semneze Acordul de Asociere cu UE.

"Autorităţile trebuie să fie trase la răspundere pentru că nu au semnat Acordul de Asociere cu UE, trebuie să ne asigurăm că vor pleca de la putere. Pentru a lupta împotriva lor, trebuie să fim uniţi", a declarat liderul Partidului "UDAR", Vitali Kliciko.

Anterior, Ianukovici a declarat că Ucraina va semna Acordul de Asociere în schimbul unui ajutor din partea UE. Oficialii europeni au anunţat însă că nu vor schimba condiţiile de asociere. În acelaşi timp, Bruxelles-ul a dat clar de înţeles că nu acceptă ca Rusia să-şi asume dreptul de veto asupra relaţiilor cu fostele republici sovietice. Liderii europeni au menţionat, în context, că uşa Uniunii Europene pentru Kiev rămâne deschisă şi după evenimentul de la Vilnius.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu