Confruntări sângeroase în Egipt. Cel puţin 29 de oameni au murit, iar 168 au fost răniţi

Embed:

Cel puţin 29 de oameni au murit, peste 150 au fost răniţi şi aproximativ 700 au fost arestaţi ieri în Egipt. Violenţele au avut loc în timpul unor manifestaţii cu ocazia a trei ani de la revolta din 2011, când Hosni Mubarak a fost îndepărtat de la putere. Evenimentul a fost marcat de islamişti şi simpatizanţi ai puterii, susţinuţi de armată.

Mai mulţi militari şi poliţişti au fost mobilizaţi, în special, în Piaţa Tahrir din Cairo, epicentrul revoltei din 2011. Sute de manifestanţi au fost dispersaţi de poliţie cu ajutorul gazelor lacrimogene. Este vorba despre una dintre cele mai sângeroase zile din ultimele şapte luni în Egipt, ţara fiind profund divizată şi afectată de proteste violente.

Acestea au reizbucnit după destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, în iulie anul trecut.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu