Conferința interparlamentară de la Chișinău este despre ce merită oamenii din Moldova, Georgia și Ucraina

Moldova și-a unit eforturile cu Georgia și Ucraina pentru a face față provocărilor și transformărilor prin care trec cele trei state, a spus Andrian Candu, la finalul evenimentelor organizate în marja conferinței interparlamentare de nivel înalt „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”.

La rândul său, Irakli Kobakhidze, președintele parlamentului Georgiei, a opinat că evenimentele și deciziile luate la Chișinău sunt despre prietenie și pace, despre ce merită oamenii din țările noastre.

”Acum un an am înțeles că nu doar avem un trecut comun, dar putem avea un viitor împreună”, a menționat Andriy Parubiy, președintele Radei Supreme a Ucrainei.

Damond Wilson, vicepreședinte executiv Consiliului Atlantic, a anunțat că Statele Unite au rolul să ajute ca oamenii din cele trei țări să se facă auziți și să se elibereze de sub ocupație străină. În acest sens, potrivit lui, Congresul SUA are un rol important de jucat. Această poziție a fost susținută și de Congresmanul Ted Poe, care a vorbit despre dreptul celor trei națiuni de a beneficia pe deplin de libertate, independență și o veritabilă integritate teritorială. Congresmanul Poe a invitat cei trei președinți de Parlament să aibă o întâlnire cu speakerul Paul Ryan și cele trei grupuri de prietenie existente în Congresul american. ”Trebuie să fim parteneri pentru stabilitate, libertate și pace în Europa de Est. Vă încurajez să lucrați împreună, pentru că împreună sunteți o forță de neoprit”, a menționat el.

Fostul ambasador al SUA în Moldova Asif Chaudhry a declarat că SUA trebuie să susțină Moldova, să oprească agresiunea și să asigure integritatea teritorială a celor trei state.

Președintele Parlamentului Andrian Candu a decernat Medalia Democrației lui Andriy Parubiy, Irakli Kobakhidze și Damond Wilson în semn de înaltă apreciere pentru contribuția semnificativă avută în dezvoltarea și aprofundarea relațiilor de prietenie și cooperare cu Republica.

La 2 martie, la Chișinău, la inițiativa președinților parlamentelor Moldovei, Ucrainei și Georgiei, a fost organizată, în parteneriat cu Consiliul Atlantic, Conferința interparlamentară de nivel înalt  „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”.

În cadrul conferinței, Președinții Parlamentelor din Moldova, Georgia și Ucraina au anunțat că instituie o reuniune trilaterală în cadrul Parteneriatului Estic, inițiativă ce ne va face mai puternici în fața provocărilor actuale de securitate și în implementarea reformelor.

La Conferința de la Chișinău  au fost dezbatute probleme legate de securitatea informațională, energetică, apărare, precum și de creștere economică și stat de drept. Evenimentul a adunat circa 150 de oficiali și experți de nivel înalt, inclusiv speakeri de Legislative, europarlamentari, reprezentanți ai Congresului SUA, experți notorii internaționali și regionali.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu