Conferinţa anuală pentru consolidarea încrederii între malurile Nistrului. Ce vor discuta

Conferinţa anuală pentru consolidarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului va avea loc în acest an în zilele de 29 şi 30 octombrie, în Germania. Anunţul a fost făcut de vicepremierul pentru Reintegrare Victor Osipov, după întrevederea cu reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev.

Părţile au convenit şi asupra subiectelor ce vor fi incluse pe ordinea de zi a acestei întrevederi.

"Ele ţin de problematica economică şi a relaţiilor comerciale externe, activitatea în domeniul transportului. De asemenea are perspectiva discuţia, pe temele ecologiei, eu cred că acest lucru ar putea contribui şi la crearea unei atmosferi favorabile pentru intregul proces de negocieri", a spus Victor Osipov. 

De asemenea, la întrevederea de astăzi a fost discutată decizia autorităţilor de la Chişinău de a interzice, din 24 august, intrarea şi ieşirea din ţară a mașinilor cu numerele de înmatriculare înregistrate în regiunea transnistreană.

Anterior, reprezentanţii administraţiei din stânga Nistrului au declarat că Tiraspolul ar putea întreprinde măsuri de răspuns. Vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, a explicat însă că decizia nu contravine normelor de drept internaţionale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu