CONDUS PE ULTIMUL DRUM! Fostul preşedinte american George H. W. Bush a fost înmormântat

Fostul preşedinte american George Bush Seniorul a fost înmormântat cu onoruri militare în statul american Texas, în curtea bibliotecii şi muzeului care îi poartă numele. Ceremonia privată a încheiat funeraliile de stat organizate la Houston şi Washington în memoria fostului lider de la Casa Albă.

Sicriul a ajuns în localitatea College Station la bordul unui tren tras de Bush 4141, o locomotivă specială, vopsită în culorile Air Force One. Pe traseu, garnitura a fost întâmpinată de mii de oameni care şi-au luat adio de la fostul şef de stat. După o călătorie de 115 kilometri, trenul a ajuns la destinaţie, iar sicriul a fost preluat de un cortegiu funerar. Ceremonia a continuat în prezenţa membrilor familiei şi a prietenilor apropiaţi.

CITEȘTE ȘI: Lacrimi pentru un preşedinte. Una dintre ultimele dorințe ale lui George H.W. Bush A FOST ÎMPLINITĂ (VIDEO)

Pe acordurile marşului funebru intonat de orchestra militară, 4 avioane de luptă au survolat localitatea. George H.W. Bush, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 94 de ani, a fost înmormântat alături de soţia sa, Barbara, şi de fiica lor, Robin, decedată în 1953.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu