Conducerea Republicii Moldova a transmis condoleanțe poporului ucrainean, în legătură cu tragicul accident aviatic de la Teheran

Embed:

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a adresat un mesaj de compasiune preşedintelui Ucrainei, domnului Vladimir Zelenski, în urma tragicului accident aviatic de la Teheran.

"Cu profundă tristețe și regret am aflat despre prăbușirea unui avion de pasageri ucrainean care zbura din Teheran spre Kiev. În urma accidentului, 176 de persoane au decedat, inclusiv membrii echipajului de origine ucraineană, precum și pasageri din Iran, Canada, Germania, Marea Britanie, Suedia și Afganistan. În numele cetățenilor Republicii Moldova și al meu personal, transmit sincere condoleanțe poporului ucrainean și popoarelor ai căror cetățeni se aflau la bord, precum și rudelor și familiilor celor decedați", a declarat preşedintele ţării, Igor Dodon.

Și prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a transmis un mesaj de condoleanțe domnului Oleksiy Honcharuk, prim-ministrul Ucrainei. 

"Profund întristat, îmi exprim compasiunea pentru pierderea a sute de vieți în urma incidentului aviatic din 8 ianuarie, de la Teheran. În aceste clipe grele sunt cu gândul la familiile celor afectați de tragedie și le transmit condoleanțe. Dumnezeu să-i aibă în pace", a comunicat prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu.

Iar în mesajul președinteului Parlamentului Zinaida Greceanîi se spune: "În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, transmit sincere condoleanțe poporului ucrainean și popoarelor ai căror cetățeni se aflau la bordul avionului de pasageri ucrainean care s-a prăbușit în drum din Teheran spre Kiev. Este un accident tragic care a adus multă durere rudelor și familiilor celor decedați".

PUBLIKA.MD AMINTEŞTE: 176 de persoane au murit, după ce un avion ucrainean S-A PRĂBUȘIT la scurt timp după decolarea de la Teheran (PRIMELE IMAGINI DE LA LOCUL TRAGEDIEI)

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu