Condiţii moderne pentru zeci de specialişti angajaţi în primul laborator regional deschis la Chişinău

Embed:

Primul laborator regional de analize medicale, creat în 2013, a început să funcţioneze. Încăperea, dotată cu echipament modern, se află la Centrul de Sănătate Publică din Chişinău, acolo unde au ajuns deja 400 de probe microbiologice, dar şi analize de la pacienţi, colectate din raioanele Străşeni, Criuleni şi Ialoveni.  

Datorită echipamentului modern din laboratorul regional, medicii pot acum să facă mai multe investigaţii şi să identifice rapid cauzele unei infecţii.

"Putem acum să examinăm un şir de factori fizici, cum este câmpul electromagnetic, metalele grele. Putem să investigăm deja toţi aditivii alimentari, toate pesticidele. De exemplu, o metodă clasică la salmonelă care se face timp de cicni-şapte zile, după metodele noi se va efectua în 24-48 de ore", a declarat directorul Centrului Municipal de Sănătate Publică, Luminiţa Suveică.

Zece specialişti din centrele de sănătate din raioanele Străşeni, Criuleni şi Ialoveni au fost angajaţi în cadrul laboratorului. Pentru prima dată în viaţă ei au ocazia să lucreze în condiţii moderne, deşi activează în domeniu de zeci de ani:

"În laboratorul în care am lucrat trebuie să sterilizăm vesela. Şi o bună parte din timp o pierdeam pentru testarea veselei din sticlă."

"Când lucram în vechiul laborator foloseam 20 de eprubete pentru depistarea infecţiei salmonela. Acum, însă, investigaţia o pot realiza mai uşor cu această ustensilă medicală modernă".

Totuşi, mai au nevoie de timp ca să se adapteze condiţiilor moderne de muncă.

"Posedă la perfecţie metodele clasice, mai puţin cunosc metodele moderne, utilajul modern. Dar noi îi instruim. Instruirea continuă, pentru că fiecare etapă revendică noi informaţii", a precizat Natalia Ursachi, şefă de laborator.

Aşa cum în celelalte regiuni ale ţării investigaţii performante de laborator nu se fac, unii oameni vin la Chişinău:

"Nu ne ducem în raion. Venim direct aici. E mai sigur. Dar de ce nu faceţi în Călăraşi? Acolo trebuie să aşteptăm".

Laboratoare regionale de analize medicale au fost create în zece centre de sănătate publică din ţară.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu