Condiții moderne pentru elevi! Bazinul de la Şcoala numărul 8 din Capitală a fost renovat

Embed:
Elevii şi olimpicii care se antrenează zilnic la bazinul şcolii sportive numărul 8, din Capitală, au parte de condiţii moderne. După jumătate de an de reparaţii capitale, piscina a fost inaugurată. Investiţiile au costat aproape 800 de mii de lei, bani alocaţi de Primăria Chişinău.

Acum, bazinul are patru piste pentru înotători destinate celor 254 de elevi.

"Acum îmi pare că el este acum mult mai normal şi putem mult mai bine să facem aici când ne învârtim, înainte era foarte micuţ şi într-un fel ne temeam să nu ne lovim când înotam."

"În primul rând este mai mare adâncimea, peste tot este adânc asta ne face mai dificil antrenamentul, practic este mult mai frumos decât cel de data trecută şi este un pic mai larg."

De noile condiţii au rămas mulţumiţi şi părinţii micilor înotători, prezenţi la inaugurare.

"Evident am venit să-mi susţin copilul, am emoţii, şi copilul are, emoţiile sunt pozitive. E bine, curat, mare, mai adânc decât cum a fost, în celălalt era mai puţină apă."

"Extraordinar, frumos, e bine, mi-o plăcut. Desigur că sunt cu mult mai bune şi pentru părinţi aici, şi pentru competiţii e bine."

"Nouă ne place. În calitate de antrenori ne vom strădui să ajungem la rezultate mult mai bune. Vom evolua şi desigur vom şi învinge", a zis  Olga Galişnicova, antrenor.

"Lucrări de reparaţie de aşa nivel nu s-au făcut. S-a schimbat teracota care la drept vorbind învechită, partea mică s-a adâncit, ceea ce este benefic pentru sportivii noştri la înot", a spus Oleg Postulache, directorul şcolii nr. 8.

Prezent la eveniment, primarul interimar al Capitalei Ruslan Codreanu spune că municipalitatea va continua să investească bani în instituţiile sportive de învăţământ din Capitală.

"Anul acesta noi am investit o sumă mare pentru tot ce înseamnă liceele sportive din municipiu. Dacă pe parcursul ultimilor zece ani am avut câte zero lei investiţii în tot ceea ce înseamnă sport în municipiu, anul ăsta noi am inestit suma de opt milioane, nu e o sumă mare, recunosc, dar vom face eforturi pe viitor să investim şi mai mult", a declarat Ruslan Codreanu, primar interimar al Capitalei .

În total, la şcoala numărul 8 din Capitală practică sportul 355 de elevi.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu