Condiţii moderne în Secţia de terapie intensivă a Spitalului nr. 1 din Capitală

Embed:

Secţia de terapie intensivă a Spitalului nr. 1 din Capitală este de nerecunoscut, după ce a fost renovată şi amenajată. Saloanele au fost dotate cu grupuri sanitare şi mobilier nou.

În acelaşi timp, podelele şi pereţii au fost confecționați din materiale care pot fi uşor dezinfectate.

Peste 2.000 de pacienţi, cu afecţiuni cronice grave, vor fi trataţi anual în aceste condiţii. 

Secţia Terapie Intensivă are 30 de locuri. În saloane sunt doar câte trei paturi, şi nu şase, cum era anterior. De asemenea, pacienţii au posibilitatea să-şi păstreze hainele în dulap, şi nu în genţi.

Saloanele au sisteme de alarmă, care permit pacienţilor să solicite ajutorul medicilor.

Unii medici au aşteptat decenii ca să lucreze în aceste condiţii.

"Acum pe pacienţi îi aşteaptă condiţii bune, personal calificat şi suntem dispuşi cu tot sufletul să de dedicăm pacienţilor", a declarat şeful secţiei Terapie Intensivă, Viorel Smolniţchi. 

Renovarea secţiei a costat peste 2 milioane de lei, bani alocați de Consiliul Municipal Chişinău.

"Standarde europene. Totul e curat, refăcut din nou. Şi sistemul de încălzire, şi podeaua, mobilierul e nou. Mobilierul a fost schimbat ultima data acum 15 ani", a declarat şeful direcţiei Sănătate, Mihai Moldovanu. 

Spitalul Clinic Municipal numărul unu are două secţii de terapii intensive.

Cea de-a doua va fi reparată în 2017, de asemenea cu suportul financiar al Primăriei Capitalei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu