Condiţii mizerabile la cantina socială din satul Răspopeni. Localnicii au organizat un festival, iar banii adunaţi vor merge pentru reparaţii

Embed:

Pereţi jerpeliţi, tehnică veche, fără apă la robinet, încălzire şi sistem de canalizare. În astfel de condiţii gătesc bucătăresele la cantina socială din satul Răspopeni, Şoldăneşti. Cantina, care activează doar iarna, riscă să nu-şi mai deschidă uşile în acest an.

Claudia Cepraga găteşte voluntar trei luni pe an în această încăpere, care cu greu o poţi numi bucătărie.

"Ne îngheţa apa. Ne încălzeam de la aragaz. Apă nu este, aduceam de la fântâna, care e la 500 de metri", a spus bucătarul voluntar, Claudia Cepraga.

Chiar dacă munceşte în condiţii groaznice, femeia spune că nu vrea să renunţe să gătească pentru cei 30 de bătrâni nevoiaşi, care au primit mâncare de la această cantină trei ierni la rând.

"Găteam toate caserolele, venea căruţa aveam lăzi unde le aşezam şi le trimiteam pe acasă la beneficiari", a spus bucătarul voluntar, Claudia Cepraga.

Acum două zile, bătrânii au primit ultima porţie de mâncare caldă.

"E un ajutor mare pentru bătrâni neputincioşi. "

Pentru a salva cantina, localnicii au organizat un festival unde gospodinele şi-au vândut bucatele, iar banii adunaţi vor merge pentru reparaţii.

"Ceea ce o să adunăm azi banii, vor fi donaţi", a spus bucătarul voluntar, Claudia Cepraga.

"Pentru oamenii în etate trebuie să ajutăm."

Pentru reparaţia noului spaţiu unde va activa cantina este nevoie de aproape 50 de mii de lei plus utilaje.

"Avem nevoie de un frigider, arăgaz chiar şi obiecte de cumpărat în cantină să instalăm apa", a spus organizatoarea festivalului, Mariana Cecereanu.

Campania de colectare va dura încă două săptămâni. Organizatorii vor cere şi ajutorul agenţilor economici din sat, dar şi diasporei pentru a strânge suma necesară.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu