Concurs cu scandal la Curtea Constituțională

Embed:

Scandal și în ceea ce privește concursul pentru selectarea celor doi judecători la Curtea Constituțională din partea Guvernului. Unii candidați, care au fost excluși din lista celor care pot participa în competiţie, au pretenţii referitoare la unii membri ai comisiei de selectare, pe care îi acuză de corupție şi lipsă de transparenţă.

În același timp, într-o scrisoare anonimă transmisă portalului curaj.md, se spune că doi membri ai comisiei sunt lipsiţi de onestitate, independență și imparțialitate.

În scrisoarea anonimă se face referire la   directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, care ar fi ajuns în comisie pentru că este cumnatul lui Sergiu Litvinenco, deputat din partidul condus de Maia Sandu. Relaţia de afinitate a fost confirmată de cei doi pentru postul nostru de televiziune, care au menţionat că soţiile lor sunt surori.

Potrivit scrisorii, Gribincea ar promova anumite persoane la funcţia de judecător, fiind ajutat de un alt membru al comisiei,  avocatul Octavian Cazac, cu care se cunoaşte foarte bine şi pe care l-ar fi ajutat să ajungă membru al comisiei. Anterior, ambii ar fi fost împreună şi în alte comisii.

Cel mai des, Octavian Cazac ar vota așa cum îi spune Gribincea. Potrivit autorului scrisorii, concursul va fi câştigat de către Maria Strulea şi Alexandru Postică. Gribincea şi Cazac au răspuns la acuzaţiile aduse pe acelaşi portal, catalogându-le drept bârfe. Gribincea a precizat că a fost desemnat în comisia de concurs de către ONG-uri, iar că Octavian Cazac face parte din comisie a aflat din dispoziţia semnată de premier. Cei doi au mai punctat că și-au declarat conflictul de interese în raport cu unii candidați. 

Avocata Doina Ioana Străisteanu, exclusă din lista celor care pot candida la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale din partea Guvernului, a scris pe reţelele de socializare că ea confirmă cele menţionate în scrisoarea anonimă. Ea a comentat că nu a fost acceptată,  pentru că în comisie sunt oameni corupți. "Nimic nou sub soare.

Târg cu minciuni despre transparenţă şi în guvernarea Sandu", a scris avocata, care a refuzat să ne acorde un interviu din motive de sănătate.

A criticat comisia și  fosta judecătoare Domnica Manole, candidat pe lista Blocului "ACUM" la parlamentarele din 24 februarie, care, la fel, a fost exclusă din concurs.  Potrivit lui Manole, unii membri ai comisiei au chemat unii cetățeni "să-i scoată scheletele din dulap". Manole a menționat că aceștia nu aveau temei să o excludă în baza CV-ului, dar aveau nevoie să-i atragă o umbră negativă asupra reputației.

"Credeam ferm că acest concurs se va baza pe principii de legalitate, echitate, egalitate de șanse și transparență", a mai scris Manole. 

Concursul pentru selectarea celor doi judecători la Curtea Constituţională din partea Guvernului urmează să fie aleşi în data de 6 august dintr-o listă de 13 persoane. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu