Concert de zile mari la Nisporeni și Orhei. Cum au sărbătorit localnicii Ziua Independenţei

Embed:
Cei 27 de ani de independenţă a ţării au fost sărbătoriţi cu mult fast la Nisporeni și Orhei. Locuitorii celor două orașe au avut parte de câte un concert extraordinar dedicat Moldovei. Pe scene au urcat mai mulți interpreți de la noi, dar și de peste hotare. La Nisporeni, surpriza serii a fost cântăreţul de peste Prut, Smiley.

"Ne bucurăm foarte tare că am ajuns în sfârșit. Să ne vedem cu bine, să fiți sănătoși și să gândiți liber", a declarat Smiley, interpret din România.

La sărbătoarea din Nisporeni au venit peste 10.000 de oameni. Cei prezenți s-au distrat până târziu şi au rămas impresionați.

"Frumos, frumos...Bravo, bravo celor ce ne-au organizat acest concert. Noi ne distrăm până la infinit."

Pe scenă a evoluat și îndrăgitul interpret de muzică populară, Igor Cuciuc.

"Mulțumim organizatorilor, mulțumim conducerii raionale, mulțumim tuturor. "

Un spectacol de zile mari a fost organizat și la Orhei. Acolo atmosfera a fost încinsă de mai mulți artişti autohtoni, printre care Aura, Adriana Ochişanu, Anastasia Lazariuc, Zdob și Zdub și Pavel Stratan.

"Super...în special Pavel Stratan. Sunt fan."

"Iată așa... cuvinte nu am..."

"Foarte bine, super. Atmosfera la maxim, e vesel, e bine, minunat."

Toţi participanţii au putut gusta gratis din bucatele gătite pentru sărbătoare. Evenimentul s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu