CONCERT DE EXCEPŢIE! "Moldovan National Youth Orchestra" şi zeci de corişti au interpretat colinde de Crăciun

Embed:

Un concert de excepţie a avut loc aseară în Capitală. Nouă colective corale, împreună cu muzicienii de la "Moldovan National Youth Orchestra", au urcat pe scena Sălii cu Orgă, pentru a le aduce oamenilor bucuria Crăciunului, în cadrul Festivalului Național "Colinde, Colinde". Surpriza serii a venit din partea dirijorului american Andrew Koehler, care a combinat armonios muzica instrumentală cu cea corală.

250 de corişti din Bălţi, Străşeni, Floreşti şi Chişinău au interpretat cele mai frumoase colinde alături de muzicienii de la "Moldovan National Youth Orchestra".

Vocile și măestria artiștilor au încântat spectatorii:

"Excelent de frumos. Foarte bine. Mi-a plăcut. Toate corurile care au cântat în principiu din toate regiunile şi colindele de peste hotare, din Ucraina frumos au cântat, de la noi din ţară".

"O seară minunată, o muzică de suflet. Mi-a făcut o mare plăcere această seară. Sunt pentru prima oară la așa concert dar e o seară minunată".

Dirijorul de peste ocean Andrew Koehler a apreciat înalt calitățile artistice ale tinerilor din Moldova: "Este o plăcere să fiu aici. Muzicienii sunt foarte talentați, iar orchestra este una foarte bună. A fost o experiență de neuitat, am combinat folclorul național cu cel de peste hotare, chiar dacă eu nu prea vorbesc limba română".

La sfârşitul concertului, artiștii au primit diplome şi daruri.

"Un program nou, mai diversificat. Avem și muzică clasică care este foarte aproape de atmosfera de Crăciun dar și lucrări scrise de Crăciun, deci compozitori de diferite genuri, diferite abordări", a precizat Adriano Marian, director artistic "Asociația muzical corală".

Până la sfârşitul acestui an, "Moldovan National Youth Orchestra" va mai susține un concert la Sala cu Orgă, în data de 28 decembrie. Partenerul general al orchestrei este Fundaţia lui Vlad Plahotniuc, "Edelweiss".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu