CONCERT DE EXCEPŢIE la Filarmonica Națională. Trupa The Exchange a ridicat în picioare spectatorii

Embed:

Concert de excepție aseară în Capitală. Trupa americană The Exchange, devenită deja un fenomen internaţional, a ridicat în picioare spectatorii la Filarmonica Națională. Astfel au fost marcaţi cei 25 de ani de prietenie dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii. La eveniment a participat și ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit.

Spectatorii au fost impresionaţi de prestaţia vocaliştilor americani:

"E ceva interesant, ceva ce nu în fiecare zi vezi".

"Vesel, interactiv şi cultura vocală, arta vocală la un nivel foarte înalt. Interpreţii noştri au de la cine învăţa pentru că vocaliştii americani mereu au fost printre primii".

"Foarte frumos şi minunat. Mie îmi plac aşa concerte şi grupul acesta este excelent".

Cei mai mici au urcat pe scenă, unde au cântat şi au dansat alături de formaţie.

"Scopul nostru este să sărbătorim 25 de ani împreună cu Republica Moldova, parteneriatul nostru şi împărtăşim cultura noastră ca semn de mulţumire", a declarat James Pettit, ambasadorul SUA la Chişinău.

Deşi sunt de puţin timp în ţară, artiştii din SUA spun că au îndrăgit deja Republica Moldova: "Este absolut uimitor. Oamenii sunt incredibili de drăguţi şi ospitalieri. Ne bucurăm de timpul petrecut aici.Aveţi vinuri şi mâncare fantastice. De asemenea şi oamenii sunt frumoşi".

În următoarele zile, trupa The Exchange va susține concerte similare la Bălți şi Tiraspol.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu