Concentraţie maximă. Fotbaliştii danezi nu-i subestimează pe șerifi

Embed:
Sheriff Tiraspol i-a pus serios pe gânduri în fotbaliştii campioanei Danemarcei, FC Copenhaga, înaintea partidei directe din această seară din Liga Europei. Mijlocaşul clubului danez Uroș Mátic, care este fratele lui Nemanja Mátic de la Manchester United, se aşteaptă la un meci dificil şi nu subestimează campioana Moldovei.

"Trebuie să fim concentraţi pe toată durata meciului. Vom încerca să ne păstrăm calmul. Scopul nostru primordial este victoria. Apoi vom vedea câte goluri trebuie să marcăm pentru a obţine calificarea. Suntem gata să jucăm chiar și defensiv pentru a câştiga şi a ne califica în şaisprezecimile de finală", a declarat Matic într-un interviu.

Fotbaliștii tiraspoleni vor avea parte de o atmosferă incendiară în incinta stadionului din Copenhaga. Însă pe lângă faptul că ştiu cum să facă show în tribune, suporterii echipei scandinave sunt și corecți: ei au fost nominalizați pe locul trei în topul celor mai buni fani din lume în cadrul Galei FIFA din acest an. Aceştia au ieșit în evidență după un gest emoţionant în timpul celebrării succesului din Cupa Danemarcei în luna mai.

Fotbaliştii au sărbătorit victoria alături de fani, iar în acele clipe unul dintre microbişti a dus trofeul unui tânăr imobilizat în scaunul cu rotile.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »