Competiţii de forţă în memoria salvatorilor și pompierilor decedați în misiune: E o pierdere irecuperabilă (VIDEO)

În memoria salvatorilor şi pompierilor căzuţi la datorie, Serviciul pentru Situații Excepționale organizează, timp de trei zile, mai multe competiţii. În cadrul concursului, peste 600 de angajaţi vor demonstra cât de pricepuţi sunt în situaţii extreme.

Competiţiile sunt organizate în Parcul Valea Morilor din Chişinău, iar pompierii nu sunt admişi la start dacă nu sunt echipaţi corespunzător, inclusiv furtunuri, căşti şi extinctoare. Salvatorii şi-au testat rezistenţa şi viteza de reacţie.

"Una dintre probe este cursa cu obstacole, care are o distanţă de 100 de metri. Pe pistă trebuie să trecem de un gard de doi metri şi de o bârnă de 12 metri. Trebuie să parcurgem cursa cât mai repede şi, cel mai important, fără traumatisme", a menţionat Serghei Calaşnicov, pompier.

În total, la competiție participă 17 echipe din toată țara.

"În timpul unui incediu totul este altfel. Este mai complicat. Acolo ai altă încălțăminte, alte haine de protecție și altă cască. Echipamentul este cu 30 de kilograme mai greu", a spus un pompier. 

În ultimii 24 ani, la datorie au căzut nouă pompieri.

"E trist. În primul rând, moare un coleg de-al nostru, care poate fi tatăl și fiul cuiva. Este o pierdere irecuperabilă", a declarat Serghei Calaşnicov, pompier.

În luna noiembrie a anului trecut, în urma unui puternic incendiu la un depozit de pe strada Uzinelor și-a pierdut viața pompierul Ivan Nagailâc în vârstă de 28 de ani.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu