Compania Saratov Airlines a oprit la sol temporar toate aeronavele Antonov An-148, după accidentul aviatic din Rusia

Compania rusă Saratov Airlines a decis, luni, să retragă temporar din serviciu toate aeronavele Antonov An-148, ca urmare a accidentului aviatic produs duminică în apropiere de Moscova, în urma căruia 71 de persoane au murit, relatează site-ul agenţiei Tass.

"Conducerea Saratov Airlines a decis să suspende toate zborurile care trebuiau să se desfăşoare cu aeronave Antonov-148. Ne cerem scuze în avans pentru modificarea programului de zbor", se arată într-un comunicat al companiei aeriene, fiind retrase din uz şase avioane An-148.

Compania rusă a mai precizat că avionul care a efectuat cursa Moscova-Orsk a fost achiziţionat în februarie 2017, iar în ianuarie 2018 a fost efectuată o inspecţie amănunţită, scrie mediafax.ro

"Toate componentele motoarelor, corpul aeronavei şi aripile au fost examinate temeinic. Înainte de fiecare zbor, avionul a fost supus operaţiunilor de mentenanţă de rutină. Examinarea efectuată înainte de decolarea din Moscova către Orsk nu a relevat defecţiuni", potrivit comunicatului.

Anterior, Saratov Airlines anunţase că la manşa avionului care s-a prăbuşit se afla comandantul Valeri Ivanovici Gubanov, care avea peste cinci mii de ore de zbor la activ, dintre care 2,166 pe acest tip de aeronavă.

Aeronava Antonov An-148 a fost fabricată în 2010 şi a intrat în serviciul companiei aeriene în acelaşi an. Prima cursă a fost efectuată în iunie 2010, iar recordul privind timpul de zbor continuu, fără o revizie, a fost stabilit în 2011 - 400 de ore şi 45 de minute.

Un avion de pasageri al companiei ruse Saratov Airlines, cu 71 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică în districtul Ramenskoye din regiunea administrativă Moscova. Cauza producerii accidentului urmează să fie stabilită de către anchetatori, iar variantele luate în calcul sunt condiţiile meteo, o eroare de pilotaj sau o defecţiune tehnică.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu