Comisia Europeană avertizează SUA că va reacţiona în cazul unor măsuri protecţioniste

Vicepreședintele Comisiei Europene Jyrki Katainen a atenționat Statele Unite că UE va reacționa în cazul unor măsuri protecționiste ale administrației americane, conform unui interviu apărut marți în cotidianul Financial Times și citat de AFP, potrivit Agerpres.ro.

"Dacă cineva acționează împotriva intereselor noastre sau împotriva regulilor comerciale internaționale, atunci avem propriul nostru mecanism de a reacționa", a atras atenția Katainen în paginile prestigiosului cotidian economic britanic.

Explicând că Uniunea Europeană ar prefera să evite un război comercial cu Statele Unite care ar fi "dezastruos" pentru economia mondială, finlandezul Jyrki Katainen a promis că țările membre ale blocului comunitar vor răspunde dacă SUA vor ridica bariere protecționiste.

Conform Financial Times, avocați ai Comisiei Europene și ai altor parteneri comerciali ar fi pregătiți să depună plângere la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) în cazul în care relația cu SUA s-ar tensiona la acest capitol.

Deficitul comercial al SUA a atins anul trecut cel mai ridicat nivel al său din 2012 pe fondul unor dezechilibre persistente cu China și Europa, oferind muniție președintelui american Donald Trump, care amenință să impună bariere vamale.

SUA și-au manifestat recent nemulțumirea față de Germania, țară cu care are un semnificativ deficit comercial.

Washingtonul a acuzat Berlinul că se folosește de un euro subevaluat, ceea ce ar avantaja Germania în fața altor țări din UE și a SUA și ar face exporturile sale mai competitive.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu