Comisia Europeană ar putea Moldovei 43 de milioane de euro pentru îmbunătățirea serviciilor locale

Embed:

Bunăstarea europeană, adusă în localităţile din ţară. Comisia Europeană este dispusă să ofere Moldovei 43 de milioane de euro pentru elaborarea și realizarea proiectelor de dezvoltare, care vor îmbunătăți serviciile locale. Proiectele vizează patru sectoare, cum ar fi aprovizionarea cu apă şi canalizare, managementul deşeurilor, eficienţa energetică şi reabilitarea drumurilor locale.

Pe lângă contribuţia UE, şi guvernele Germaniei, Suediei, României şi Elveţiei vor oferi bani în cadrul proiectului "Modernizarea serviciilor publice locale în Moldova".

"Scopul proiectului este de a îmbunătăţi condiţiile de trai ale moldovenilor. Am lucrat pentru a face autorităţile locale şi regionale mai competitive şi mai responsabile față de nevoile oamenilor", a declarat ambasadoarea Germaniei la Chişinău, Ulrike Knotz.

"În ultimii ani, am văzut că în Moldova au fost elaborate strategii foarte bune, dar asta nu este suficient, dacă ele nu sunt transpuse în practică. Prin acest proiect, strategiile respective pot fi puse în aplicare", a declarat şeful Delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola. 

Bugetul primei faze a proiectului a fost de peste 23 de milioane de euro. Şi pentru că rezultatele sunt pozitive, autorităţile planifică să extindă activităţile.

"Diferite proiecte, aici vorbim şi de drumuri, care leagă diferite localităţi, şi de apă şi canalizare, eficienţă energetică pentru clădirile de utilitate publică şi multe alte proiecte conexe", a spus viceprim-ministru, ministru al Economiei, Octavian Calmîc. 

Modernizarea localităţilor va avea loc şi din contul finanţărilor aprobate de guvern, din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională.

În acest an, vor fi demarate 28 de proiecte, cu un buget de 186 de milioane de lei. Iar până în 2020, vor fi implementate, în total, peste 60 de proiecte, pentru care vor fi alocate 1,46 miliarde de lei.

"Cu toţi colegii din administraţiile publice locale, atât de nivelul unu, cât şi de nivelul doi, cât cu societatea civilă şi sectorul privat, am fost pe deplin implicaţi în acest proces şi în selectarea tuturor proiectelor", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bâtcă. 

Anul trecut, de proiectele finanţate din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională au beneficiat aproape cinci sute de mii de oameni.

Programul "Modernizarea serviciilor publice locale în Moldova" a fost lansat în 2010.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu