Comerţul stradal din preajma Pieţei Centrale nu va dispărea în timpul apropiat

Embed:

Comerţul stradal din preajma Pieţei Centrale se pare că nu va dispărea în timpul apropiat. Deşi, părea să fie o soluţie, suplimentarea cu 70 de locuri noi, la tarabele din piaţă, nu a redus numărul vânzătorilor de trotuar. Medicii trag un semnal de alarmă. Potrivit lor, condiţiile în care se vând aceste produse nu corespund normelor sanitare. Constatarea a fost făcută în cadrul emisiunii Publika Report.

Noile spaţii puse la dispoziţia comercianţilor de către administraţia Pieţei Centrale nu sunt amenajate corespunzător, spun specialiştii.

Directorul Pieţei Centrale din Capitală este, însă, de altă părere. Acesta susține că au fost create condiţiile necesare, iar mesele sunt acoperite cu muşama care are certificat igienic corespunzător.

În opinia experţilor, comerţul stradal va exista atât timp cât statul nu va promova politici adecvate pentru stoparea acestei practici. Zilnic, aproximativ 160 de oameni îşi vând produsele în condiţii insalubre, în preajma Pieţei Centrale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu