Comentator politic: Protestele opoziției au intrat, se pare, pe o pantă a declinului, riscând o radicalizare excesivă

"Protestele opoziției extraparlamentare de dreapta, chiar dacă ar fi realmente motivate, au intrat, se pare, pe o pantă a declinului, riscând o radicalizare excesivă, cu efecte de erodare a capitalului politic acumulat de liderii celor două formațiuni, Maia Sandu și Andrei Năstase". Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă de către comentatorul politic. Gheorghe Cojocaru.

Întrebat cum explică faptul că unele segmente electorale de dreapta parcă s-au retras din protestele de stradă, Gheorghe Cojocaru a precizat că:

"Unii ar putea fi decepționați de prestația unor lideri ai opoziției, alții, poate, așteaptă mai mult de la Maia Sandu sau de la Andrei Năstase, cei de-ai treilea și-ar dori să audă, de exemplu, ce soluții au cei doi asupra unei serii de probleme social-economice, educaționale sau din sfera ocrotirii sănătății, cu care oamenii se confruntă în fiecare zi, sau să vadă o reacție punctuală din partea opoziției la anumite inițiative legislative ale puterii. Se creează impresia, uneori, că opoziția subestimează necesitatea dialogului public, în fiecare zi, pe toate rețelele sociale accesibile sau nu este pregătită să facă față unor asemenea solicitări".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu