COMEMORARE DUPĂ UN SECOL. Uciderea Romanovilor în 1918, marcată în Rusia

Embed:

Mii de oameni au participat la pelerinajul organizat cu ocazia împlinirii unui secol de la execuția ultimului țar rus, Nicolai al doilea și a familiei sale. Procesiunea a început de la Biserica din Ekaterinburg, construită pe locul unde au fost ucişi membrii familiei Romanov, și s-a încheiat la locul unde au fost aruncate trupurile, la 21 de kilometri distanță.

Nicolae al doilea şi membrii familiei sale au fost canonizaţi, dar nu au fost recunoscuţi ca martiri, deoarece moartea lor nu a avut legătură cu credinţa religioasă.

Au fost în schimb recunoscuţi drept cuvioşi, pentru faptele lor şi pentru contribuţia adusă religiei ortodoxe. Ceremonia organizată la 100 de ani de la uciderea Romanovilor a fost oficiată de Patriarhul Kiril, capul Bisericii Ortodoxe Ruse. A fost prezent și stră-stră-nepotul țarului Alexandru al treilea, care a fost tatăl lui Nicolai al doilea.

"Când vin în Ekaterinburg, mă cuprind două emoții. În primul rând, sunt foarte trist pentru ce s-a întâmplat aici acum exact 100 de ani. În al doilea rând, aici este locul unde s-au născut noii martiri, martirii regali", a spus Pavel Kulikovschi, stră-stră-nepotul țarului Alexandru al III.

Miile de credincioși veniţi la procesiune s-au rugat pentru sufletele ţarului şi ale membrilor familiei sale.

"Ţarul a fost un exemplu de spiritualitate, un nobil care a suferit mult, dar a rămas un om adevărat, nimic nu l-a doborât."

Nicolai al II, soția și cei cinci copii ai săi, au fost executați de bolşevici, la Ekaterinburg, pe 17 iulie 1918, la 18 luni după ce țarul abdicase. Romanovii au fost ţinuţi departe de capitală, o perioadă în Siberia, apoi la Ecaterinburg, sub controlul Armatei Roşii. Ei au fost executaţi la ordinul lui Lenin, care se temea că Romanovii ar fi putut fi eliberaţi, în contextul războiului civil din Rusia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu