Colaborarea moldo-ungară pe dimensiunea afacerilor interne a fost discutată la Budapesta

9 noiembrie 2018, Budapesta – Aspecte ale colaborării Republicii Moldova cu Ungaria pe dimensiunea afacerilor interne, au fost discutate de către ambasadorul Republicii Moldova la Budapesta, Oleg Țulea, cu subsecretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne al Ungariei, Mátyás Hegyaljai.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte de interes comun pe dimensiunea afacerilor interne, în special cooperarea în cadrul inițiativelor și organizațiilor regionale – Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) și CCPESE.

De asemenea, au fost examinate subiecte importante de pe agenda relațiilor dintre cele două state, oportunitățile de amplificare a dialogului bilateral, efectuarea unui schimb de bune practici, susținerea reformei sistemului polițienesc, migrația și controlul frontierelor, traficul de ființe umane, sporirea vizibilității poliției, precum și necesitatea consolidării capacităților de comunicare și cooperare operațională.

În scopul consolidării colaborării moldo-ungare în domeniul polițienesc, a fost lansată inițiativa părții moldovenești de a-l invita la Chișinău, în vizită de lucru, pe János Balogh, Comisar șef al Poliției Ungariei, vizită care ar putea avea loc până la sfârșitul anului curent.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu