Codul Educației din Găgăuzia, ILEGAL. Ce prevede documentul și cum a reacționat Chișinăul

Embed:

Ministerul Educației califică drept ilegală decizia Adunării Populare din Găgăuzia privind aprobarea propriului cod al educației. Instituția susține că documentul nu a fost consultat cu societatea civilă și autoritățile centrale. În timp ce ministerul susţine că va sesiza Guvernul şi Parlamentul în acest caz, autorităţile de la Comrat resping acuzaţiile.

Codul educaţiei din Găgăuzia prevede că autorităţile din regiune vor avea dreptul să organizeze concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori ai instituțiilor de învățământ, să promoveze politici în domeniul educației pe teritoriul autonomiei, dar și să ia decizii privind crearea, lichidarea sau reorganizarea instituțiilor de învățământ. Ministrul Educaţiei califică drept ilegală această decizie

"S-a votat pe ascuns, consider mișelește, în secret, sfidând autoritățile centrale ale Republicii Moldova, o lege specială pentru UTA Găgăuzia", a declarat ministrul Educației, Corina Fusu.

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei afirmă însă că decizia a fost luată transparent.

"Adunarea Populară din Găgăuzia are tot dreptul să adopte propriile decizii în sistemul educațional din regiune. Dacă Ministerul Educației ar fi fost cu adevărat interesat de sistemul educațional din Găgăuzia, atunci neapărat ar fi trimis specialiști să participe la elaborarea acestui proiect", a specificat președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov. 

Documentul mai prevede că disciplina "Istoria poporului găgăuz" va fi studiată, în mod obligatoriu, în limba găgăuză. Elevii spun însă că nu sunt pregătiți pentru acest lucru:

”Limba găgăuză este destul de complicată. Nici nu-mi imaginez cum ar fi să înveţi un obiect doar în această limbă”.

”În școala unde învăţ jumătate dintre elevi nu știu limba găgăuză. Să admitem că vor învăța în limba găgăuză matematica sau fizica, ei, pur şi simplu, nu vor înțelege aceste obiecte”.

Părinţii ar dori totuşi ca limba găgăuză să fie studiată mai aprofundat:

”Limba maternă trebuie dezvoltată și acest lucru va fi unul normal şi pozitiv”.

”Va fi un mare plus pentru copilul meu să cunoască limba găgăuză”.

Unii filologi susţin că predarea unor obiecte în limba găgăuză este aproape imposibilă.

”Chiar dacă limba găgăuză, în forma scrisă, a fost recunoscută în 1957, aceasta nu s-a dezvoltat suficient. În prezent, mulţi termeni, cum ar fi cei economici, lipsesc în limba găgăuză”, a relatat profesorul universitar, filolog, Tatiana Mutaf. 

Directorii instituţiilor de învăţământ au refuzat să comenteze subiectul.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu