Codul Audiovizualului, votat în mod repetat în Parlament. Constituția îl obligă pe Igor Dodon să promulge

Embed:

Astăzi, Parlamentul Republicii Moldova a votat în mod repetat Codul serviciilor Audiovizualului. Acest proiect urmează să fie din nou transmis către aprobare președintelui țării, Igor Dodon, care este obligat de această dată să îl aprobe. Declarația a fost făcută de președintele parlamentului, Andrian Candu în cadrul unei conferințe de presă după ședința Parlamentului.

"Acum câteva minute Parlamentul Republicii Moldova a votat în mod repetat codul serviciilor audiovizualului. Știți foarte bine că parlamentul Republicii Moldova a elaborat împreună cu cei din societatea civilă și cu experții naționali și internaționali. Acest cod aduce o premieră în Republica Moldova, deoarece legislația europeană cu cea mai recentă directivă a Uniunii Europene este transpusă în legislația țării noastre. De accea este un document fundamental, o lege cadru care cu siguranță va ajuta să se dezvolte mai repede și mai bine tot ce înseamnă mass-media în Republica Moldova.

Cu regret însă codul a fost restituit pentru a fi reexaminat cu argumente din partea președintelui Republicii Moldova, care au fost examinate astăzi în plenul parlamentului, respinse ca atare, și parlamentul Republicii Moldva a menținut votul său astfe fiind dat, reexaminat și repetat, aprobat codul.

În cel mai scurt timp, probabil mâine sau luni, împreună cu alte legi care au fost reexaminate le voi trimite în continuare președintelui Republicii Moldova pentru a fi promulgate, și dumnealui este obligat, potrivit constituției, să le promulge.

Aici mă refer și la legea cu privire la terenul de construcție a noii ambasade SUA, mă refer și la ziua de nouă mai, care este și ziua Europei, mă refer și la reforma serviciilor de carabinierii și bineînțeles la codul audiovizualului. Tot acest pachet de lege va fi expediat președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon", a declarat Andrian Candu.

PUBLIKA.MD amintește că Proiectul Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost elaborat de experți naționali și internaționali în cadrul Grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media. Documentul prevede un șir de noi reglementări referitoare la principiile de comunicare audiovizuală, în temeiul cărora trebuie să activeze toți furnizorii de servicii media, inclusiv: libertatea de exprimare, independența editorială, asigurarea informării corecte, protecția minorilor și a persoanelor cu dizabilități, echilibrul de gen, protejarea spațiului audiovizual național, transparența proprietății etc.

La elaborarea reglementărilor a fost luată în considerare experiența mai multor țări europene, documentul având drept scop ajustarea legislației naționale în domeniul mass-media la cea europeană.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu