COD VIOLET de caniculă în Europa. Peste 100 de oameni au murit. Urmează temperaturi de 45 de grade la umbră

Peste 100 de oameni, inclusiv un român, au fost ucişi de valul istoric de caniculă care sufocă Europa.

E alertă de cod violet, cel mai grav dintre toate, în mai multe ţări. După cea mai călduroasă zi de iunie înregistrată vreodată, suntem avertizaţi că urmează temperaturi chiar şi mai mari! Vor fi 45 de grade la umbră.  

Spania se luptă cu unul dintre cele mai puternice incendii de vegetaţie din ultimele două decenii. Patru mii de hectare de pădure s-au făcut scrum în Catalonia şi zeci de oameni care locuiesc în zonă au fost evacuaţi, scrie observator.tv.

Peste 250 de pompieri se luptă cu flăcările, care ar putea deveni incontrolabile. Mâine, în trei sferturi din teritoriul Spaniei, dar şi în Grecia vor fi chiar şi 45 de grade la umbră, spun meteorologii. Situaţia e critică şi în Franţa. 

Canicula a făcut deja victime. În Polonia şi în Lituania, în cea mai fierbinte lună iunie din istorie, aproximativ 120 de persoane au murit înecate, încercând să se răcorească în râuri sau în lacuri.

Din Islanda până în Croaţia, aproape nicio ţară europeană nu a scăpat de valul de aer saharian. 

În Italia, aflată sub cod roşu şi portocaliu de caniculă, temperaturile vor ajunge la 43 de grade Celsius în şase oraşe. Unui român care trăia pe străzile din Peninsulă, căldura excesivă i-a fost fatală. Bărbatul de 72 de ani a fost găsit mort în apropierea gării din Milano.

În Franţa, şcolile rămân închise până săptămâna viitoare, iar peste un milion  de maşini mai vechi de zece ani nu mai au voie să circule prin Paris, Lyon, Strasbourg şi Marsilia, pentru a reduce poluarea. 

În Germania, şoselele au început să se deterioreze din cauza caniculei, care a afectat inclusiv şinele de tren.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu